
Cine suntem sub carantină?
Stările noastre covidiene.
Urmărind diagrama creată de psihologul Kübler-Ross delimităm cinci stagii emoționale în fața pierderii.
Aceste stagii au început să fie folosite și în descrierea stărilor în situația de împrizonierat, sub guvernare totalitară dar chiar și pe vapoare de croazieră sau retreaturii în care exista o regulă impusă și imposibilitate de a ne sustrage de sub ea.
Ele sunt: negarea, furia, negocierea, depresia și acceptarea.
Negarea
Negarea este în general prima emoție cu care ne confruntăm. După procesarea stării de șoc al unei situații în care nu avem control, ne putem opri într-o zonă confortabilă în care ne simțim mai siguri. Această zonă se numește: irealul care momentan este noua realitate pe care o preferăm față de cea care se impune. Surorile ei sunt: amorțeala, evitarea, confuzia, frica. Amorțeala emoțională, conduce la evitarea procesării situației. Această evitare creează o confuzie care generează frică.
Furia
Starea de frică întotdeauna va declanșa o emoție puternică. De cele mai multe ori ne vom apăra în defensivă. Corpul intră în starea de ”luptă sau fugi”. În această stare el generează adrenalina. Aceasta adrenalină va acționa ca și un combustibil alimentând furia. Manifestări mai ușoare sunt: iritația, frustrarea și După o perioadă în care le-am susținut pe acestea două ajungem să dezvoltăm o stare de anxietate. De regulă fiind stări care consumă foarte multă energie, etapa furiei este cea mai scurtă. Foarte repede o urmează cea al negocierii.
Negocierea
Prima parte al stării de negociere este soluționarea în trecut al situației actuale. Ce s-ar fi putut face pentru a evita această situație? Acest tipar de gândire ne conduce înapoi în sistemul de recompense învățat din anumite metode de parenting, care creează target, este totalitară sau câteodată amplifică stările de reproș. Mintea începe să vorbească singură: ”S-ar fi putut evita dacă…Dacă făceam așa ar fi fost mai bine… Cum ar fi trebuit să acționăm/ acționeze… Cum altfel puteam evita…”
În partea a doua al acestei stări se evidențiază două tipuri de comportament care în termeni universali se numesc: ”fronting” și ”masking”. Fronting se referă la crearea unor noi identități care pot exista în noua structură socială. Identități prin care nu este sigur că și noi existăm. Este o nouă fațetare al imaginii, imaginilor sociale de care avem (sau poate trecând prin această perioadă ne-am dat seama că doar am avut) nevoie să existăm. O altă manifestare este mascarea a tot ce se întâmplă în interior din frica de a nu fi răstigniți pentru ideile și valorile pe care le susținem și care suntem. Sinele va fi sub constrângere ca un arbore căruia i-au tăiat ramurile. Doar că acum, noi am fost și arborele și securea. Ambele manifestări duc în aceeași direcție.
Tristețea
Urmează etapa tristeții care dacă are surori și frați puternici – cum ar fi neputința, starea de copleșeală, ostilitatea, suprasaturarea, fuga din fața emoțiilor – se lărgește și se adâncește într-o stare de depresie. Ne va ajuta dacă nu forțăm ieșirea din ea, ci o lăsăm să ne dezvăluie elementele destructive din noi. Aceste două manifestări, negocierea și tristețea tind să fie repetitive.
Acceptarea
Starea finală este cea al acceptării. Să nu confundăm acceptarea cu abandonul valorilor pe care le susținem. Este un stagiu al rațiunii după o perioadă de reorganizare deoarece cu siguranță toți am trecut de mai multe ori prin etapele premergătoare. Fiecare dintre noi a stagnat, a gestat acolo unde avea de înțeles și organizat valorile proprii sau ale altora, care nu se integrau armonios.
Cum ne continuăm drumul?
xyz
